Mara Bănică a trecut prin clipe grele în urmă cu 15 ani, când a avut un grav accident cu șanse minime de supraviețuire. Vedeta a povestit că doar ce se întorsese din Irak și venea de la o petrecere, când a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp.
Recuperarea a fost lungă şi anevoioasă. Semnele cumplitului accident se văd clar pe corpul jurnalistei. După luni de zile în care este a fost la pat, colegii au ajutat-o să iasă din casă.
„Am fost în comă trei zile, a fost o cumpănă mare din viața mea. Tocmai mă întorsesem din Irak, ironic, un paradox. Era să mor la 50 de metri de casă. Veneam de la o petrecere. Nu-mi amintesc mai nimic din spital, aveam ficatul rupt, coastele rupte, picioarele, îmi făcuseră o extensie la șoldul drept. Norocul a fost că am luat stâlpul pe mijloc, că altfel l-aș fi omorât pe cel din dreapta. N-a venit salvarea timp de 13 minute, doar două dube de poliție, un taximetrist și un băiat vecin cu mine. Eu eram lipită de parbriz, toată lumea credea că sunt moartă. „, a povestit Mara Bănică, la Xtra Night Show.
„Am slăbit 15 kilograme în 2 luni şi jumătate. M-am apucat de o dietă, cu bune cu rele, am ţinut-o. O mai ţin în continuare, pentru că odată ce te obişnuieşti să mănânci într-un fel, nu te mai poţi întoarce. Am constatat că salatele sunt atât de bune. Eram genul ciorbiţă. Pâine deloc, zahăr deloc. Beau nişte carbogazoase pe care nu le beam înainte, pentru că organismul are nevoie de zahăr. Eu nu mă plâng, că îmi place ce fac, dar asta nu înseamnă că nu obosesc”, a declarat Mara Bănică la TV.